15 iul. 2015

6 kilometri, jumătate de oră de urcat pe munte sau 15 minute de coborât cu maşina, despart marele centru de olărit Corund de satul Fântâna Brazilor. Din sat, încă puţin şi suntem ajunşi într-un loc pe cât de misterios, pe atât de interesant şi bine amenajat, un relict de pe vremea glaciaţiunii aşezat fix deasupra unui mic lac apărut în platoul unui vulcan: Tinovul Fântâna Brazilor.

Se dă un platou vulcanic aflat la 1000 de metri altitudine, undeva în judeţul Harghita. Se asortează cu câteva izvoare. După vreo 10 milenii de la ultima glaciaţiune, peste apa acumulată cresc muşchi, mulţi muşchi, dar şi o mulţime de alte plante care îşi au strămoşii în acea perioadă glaciară. La noi se numeşte tinóv, iar acest areal se numeşte şi taiga. Răspândirea naturală îi este la câteva mii de kilometri mai la nord de România, nicidecum în jurul paralelei de 45 de grade.

În România avem câteva tinovuri, dar cel de la Fântâna Brazilor străluceşte printre ele. Să mai spun că este primul şi singurul care e accesibil şi celor în cărucioare? Aleile amenajate sunt bine realizate, suficient de late şi oferă acces în toate zonele de interes ale rezervaţiei.

Întregul traseu este gândit ca un joc educativ. Din loc în loc veţi găsit panouri cu informaţii preţioase, jocuri în care trebuie să descoperiţi plantele din tinov, fie ele comune precum molidul, mai rare, precum pinul silvestru, sau, foarte rare, aşa cum e planta carnivoră numită Roua Cerului. Mlaştina e săracă în minerale şi substanţe hrănitoare, aşa că Roua Cerului s-a adaptat şi se hrăneşte cu vietăţi; ea prinde în capcana-i lipicioasă cam 50 de mici insecte într-un an de zile.

Mi-a plăcut foarte mult că vizitatorul se poate implica direct şi în protejarea rezervaţiei. Cum? În locurile în care coniferele sunt rare, încep să apară specii de copaci nepotriviţi acestui areal. Cu o praştie amenajată în tinov, fiecare dintre noi putem „trage” câteva conuri de pin silvestru, ajutând la repopularea acelor zone.

Cu toţii cunoaştem vorba „Dacă Mahomed nu vine la munte, atunci muntele vine la Mahomed”. Cum e destul de greu să vedem straturile de turbă şi muşchi, custozii au realizat o platformă de pe care vizitatorul curios, aşa cum sunt şi eu, poate să ridice din mlaştină, cu o mini-macara, o bucată din acest misterios sol. Excelentă idee!

O să găsiţi şi un chenar prin care se vede diferenţa de înălţime a arborilor din tinov, respectiv a celor din pădurea dimprejurul rezervaţiei. Dacă aţi fi la faţa locului, aţi vedea că în tinov, arborii sunt mult mai mici. De ce? Fiindcă solul tinovului nu e tocmai hrănitor, copacii de aici cresc foarte greu. Asta face ca un pin din tinov, la aceeaşi grosime ca unul din pădurea normală, să fie de fapt, mult, mult mai bătrân. Vă arăt şi un exemplu, cel din stânga e cel crescut în tinov; număraţi voi inelele, să le aflaţi vârsta :)

Adaug un alt punct forte: când fondurile s-au dovedit a fi insuficiente amenajării, custozii au apelat la prieteni şi localnici. Oricine putea sponsoriza montarea unei scânduri, iar numele donatorului avea să fie trecut pe acea bucată de lemn din rezervaţie. În final, aleea a fost creată prin contribuţia a peste 850 de persoane!

E musai să amintesc la final pe cel care ne-a fost ghid, deschizător de drumuri în Ţara Vulcanilor, dar e şi custode al rezervaţiei: domnul Zoltán Pál – Ghid în Ţinutul Secuiesc şi custode. Vă sfătuiescsă apelaţi cu încredere la el pentru o vizită aşa cum se cuvine în Tinovul Fântâna Brazilor. Şi nu doar acolo.


Înapoi